luni, 27 noiembrie 2017

Somn de mămică-partea a doua

Gabu cu mama într-un moment de tandrețe
   Când aud de somn îmi vine să plâng și să râd în același timp.
    Când eram copil mic eram tare certată cu somnul, iar cei ce m-au crescut, părinți și bunici au cam avut de tras după ne-somnul meu.Când am mai crescut, am rămas cam la fel de certată în sensul că adormeam foarte greu și mă trezeam des.
    Când am rămas gravidă prima sarcină dormeam și mai puțin pentru că mă trezeam f des pentru a merge la baie.In plus eram foarte anxioasă în ceea ce privește evoluția sarcinii și abia închideam un ochi de la atâtea griji și scenarii.
    Când s-a născut primul copil am avut parte de o mare provocare: colicii micuțului care au fost de-a dreptul monstruoși.Nici nu mai îmi amintesc cum am reușit să trecem peste primele 3 luni de viață.Eu eram oarecum obișnuită cu trezitul des însă soțul mai puțin.Ce să mai zic că până la 2 ani nu s-a culcat niciodată o noapte întreagă.Alăptat fiind se trezea f des pentru supt.Deci somnul meu a fost fragmentat în tot acest timp iar pe la 2 ani am renunțat la alăptat fiind însărcinată cu bb2.
    De la 2 ani a început să doarmă și juniorul o noapte legată ceea ce mi-a priit și mie fiindcă aveam nevoie de mai multa odihnă.
    Iar acum am inceput și eu oarecum să mă împrietenesc cu somnul.Am avut toate simptomele sarcinii, mă simțeam extenuată iar somnul era ca o vindecare pentru mine.Dormeam de prânz împreună cu juniorul iar noaptea mă odihneam oarecum bine.Chiar și așa mă simțeam obosită.A fost o perioada grea, solicitantă.
   Apoi s-a născut bb2 iar nașterea sa a venit cu noi provocări.Am avut noroc că nu a semănat la (ne)somn cu primul.Incă de când l-am adus acasă a dormit destul de bine.Treziri nocturne din ce in ce mai puține, odată cu înaintată in vârsta.Și colicii nu au existat.Ceea ce pentru noi a fost wow in comparație cu primul.Iar bb2 la fel ca și primul a fost și este alăptat exclusiv.
   Și care este provocarea? Păi...stau acasă cu ambii:cel mare de 3 ani și cel mic de 4 luni.Iar somnul de prânz incerc să îl fac la comun.Și de multe ori mi-a ieșit să îi culc pe ambii la prânz în același timp și eu să mă odihnesc odată cu ei.
  Despre cum am reușit să îi adorm pe ambii copilași la prânz voi povesti într-o postare viitoare.
   În încheiere cel mare îmi calcă pe urme și seamănă mult cu mine fiindcă adoarme greu și târziu.Iar cel mic e mai mult somnoros și devreme în lumea viselor, la fel că tatăl lui.Chiar și așa, doi copii mici diferiți in temperament, trebuie să fac cumva să le fac un program de somn.Căci dacă somn nu e... viața e un adevărat dezastru și suntem cu toții iritați.
   Sfatul meu: dormiți când apucați o fereastră liberă intre atâtea treburi casnice solicitante și apoi veți prinde mai multa energie și limpezime in minte pentru a rezolva atâtea și atâtea treburi de mămici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu