miercuri, 8 ianuarie 2014

Spre Cascada Urlatoarea

Catre Cascada Urlatoarea
Nu am fost de prea multe ori la munte iarna.Sau
mai bine zis nu am fost decat o data.O zi.Mi s-a
parut frumos dar foarte frig.Bineinteles ca
picioarele mi-au inghetat complet(am probleme
cu circulatia periferica) dar asta nu m-a impiedicat
sa urc pana la 2000 metri cu telescaunul de unde
se intrezarea un peisaj superb.Dar asta se intampla
acum cativa ani.
De curand mi-am purtat pasii la miez de decembrie
pe carari de munte.O chemare din varf de munte,
cu oxigen proaspat, aer taios si soare mai luminos
si clar ma apasa de ceva vreme in a o urma fara
sa imi pese ca mi se poate intampla altceva mai
frumos decat un refresh la trup, minte si suflet.
Drept urmare, am pornit in miez de iarna la munte.
Am sa trec peste partea cu traficul aglomerat(nu e
o idee prea buna sa pleci la mijlocul saptamanii
dimineata din capitala)si am sa ma rezum la intamplarea
extatica(imi place cum suna)ce a urmat cand mi-am
introdus corpisorul firav(suna ciudat dar exact asa era)
in miez de padure cu aer tare de munte.
Dupa ce am dormit un ceas am plecat spre Cascada Urlatoarea
din Busteni.Era vreme urata pe munte drept urmare am ales
sa hoinarim prin padure spre necunoscut.Cand am vazut si un
indicator care ne trimitea catre cascada(in 30 minute) am zis
cu atat mai bine.
Drumul catre cascada a inceput anevoios iar strabaterea padurii
parea destul de periculoasa fiind semnalizata de cateva ori cu
atentie ursi,, ilustrand in imagine un urs destul de fioros.
Eu aveam in minte posibilitatea intalnirii cu un urs dar vazand
aceasta semnalizare "posibilitatea" s-a extins intrun adevarat scenariu
horror ce pulsa in mintea mea de fiecare data cand auzeam un sunet
mai ciudat prin padure.Odata ce inaintam prin padure si nu mai
vorbeam, scartaitul cizmelor in zapada era singurul sunet ce se
auzea alaturi de sunete indepartate, infundate de pasari .La un
moment dat ma opream (nu pentru ca oboseam de urcat atat
desi era obositor) sa ascult putin tacerea naturii.Cand te opreai
auzeai respiratia asa puternica de parca era un vulcan gata sa
erupa(mai ales ca scoteai aburi pe gura).Imi pulsau tamplele,
respiram aer tare de munte si simteam corpul incins dupa atata
urcat.Urcatul mi s-a parut o provocare labirintica si usor primejdioasa.
La un moment dat chiar oboseau picioarele dar cu cat ma
impulsionam mai mult si ziceam ca pot parca prindeam
mai multa forta si energie.O energie calda in care nu mai
simti vreo durere sau neputinta, mobilizanu-te sa cuceresti
muntii la propriu si figurat, sa iesi din confortul propriului
corp si sa simti ca respiri si te hranesti cu aceea forta din tine
care e mai puternica decat orice alt stimulent extern.Suna
ciudat ca "te hranesti cu o forta ce izvoraste din tine" dar
chiar asa simteam si mai ales ma bucuram extrem de mult
pentru ca energia asta o simt foarte rar.
Era cam aproape de inserare iar pe masura ce inaintam in
padurea de brazi lumina se cam pierdea iar asta ne
propulsa sa mergem mai repede, sa nu ne prinda
intunericul in mijlocul salbaticiei.
Urcand tot mai mult se facea tot mai liniste si intuneric
iar asta ma fascina dar ma si nelinistea.In linistea asta
se auzi un scartait puternic de lemn.Initial nu am stiut
ce poate "emana" acest sunet ascutit dar ma aratam destul de
intrigata cautand cu privirea ce ar putea fi.Apropriindu-ma tot
mai mult de sursa ce emana sunetul am zarit un copac foarte
inalt(dar foarte inalt,nici nu stiu ce era macar) care era practic
gata sa se rupa.Cand vantul batea se balansa si scartaia destul
de puternic iar in linistea padurii sunetul scartaitului era cu atat
mai pronuntat.Scenariul era si mai infricosator cu cat in jur
erau deja cazuti la pamant alti copaci in aceleasi circumstante
de rupere.Cand am trecut prin jurul lui ma gandeam pe ce parte
a lui sa o apuc(in cazul in care ar fi cazut sa ma pozitionez pe
partea opusa)si bineinteles pe oricare parte ma pozitionam aveam
impresia clara ca ma aflu pe directia nepotrivita.
Dupa un drum indelungat prin padure am ajuns la Cascada Urlatoarea.
O traire incredibila se amplifica pe masura ce ma apropiam de
perdeaua vibranta de apa.Chiar isi merita numele de "urlatoarea".
Era inconjurata de multa zapada , gheata si turturi iar primul impuls a
fost sa ma apropi cat mai mult de ea.Asta am si facut.M-am apropiat
urcandu-ma pe niste stanci.Eram la cateva palme de ea iar atunci ceva
magic s-a intamplat.Ceva magic s-a intamplat cu timpul.Ca o iluzie optica
a curgerii timpului.Parca ma situam la granita dintre doua timpuri:
unul care se scurgea cu o viteza incredibila(valtoarea curgerii apei)
iar altul care te omora cu ticaitul lui lent si greoi(stancile de milioane
de ani prin care isi croise scurgerea cascada).Parca eram liantul
celor doua timpuri cu privirea si mintea mea, dorind sa-mi las
prada fiinta mea unuia dintre ele insa exact in momentul cedarii
celalalt venea sa ma rapeasca.
Privind cand pe una cand pe cealalta aveai impresia
ca ameteai si toate gandurile privind logica si masuratorile fizice
se descompun intro traire incredibila pe care ti-e dor
sa o retraiesti, dar pe care o uiti imediat iar cand o redescoperi o
traiesti la aceeasi intensitate, ca un copil, care experimenteaza
pentru prima oara un lucru.Voiam sa inregistrez undeva trairea
respectiva si sa o iau cu mine, iar atunci cand viata mi se pare
anosta si fara sens sa dau replay la sentimentul acela, sa ma
hranesc pentru cateva minute cu el.
Chiar daca era iarna imi doream sa intru in cascada pentru o
experienta cu adevarat unica si memorabila.Eram in stare
insa m-am gandit ca e destul de mers pana la locul de cazare
iar barbatul meu cu siguranta nu o sa ma lase sa fac asa ceva.
Poate ca am renuntat, mai mult sa nu il sperii pe el cu nebunia mea.
Poate ca mi-a fost putin teama si de faptul ca era multa zapada si
gheata pe langa, obstructionand astfel perceptia mea asupra
adancimii apei(imi este frica de apa adanca-nu stiu sa inot).
Am privit cascada frontal, lasandu-ma izbita de aburul rece
si puternic, inspirand profund vaporii din aer.
M-am intors mai apoi cu spatele la ea si am lasat
capul usor aplecat pe spate, privind-o de sus!
Un sentiment realmente unic!Acelasi pe care l-am avut la
Cascada Balea facand acelasi lucru, din aceeasi pozitie.
Atunci mi-am zis.CLAR!Eu trebuie sa vizitez toate cascadele lumii
pentru ca in ele salasluieste o energie vie de care are nevoie trupul, mintea
si sufletul meu.Am plecat zbierand de placere(era ciudat....sa poti urla
in orice fel, sa iti auzi ecoul si sa nu fie tipenie de om care sa se uite
ciudat la tine si sa iti zica ori sa taci ori sa vorbesti mai incet).
Am avut sentimentul de libertate a sufletului si mintii
tradus printr-o eliberare totala de orice fel de gand si
concentrare a trairii respective, a simtirii trupului
cat mai usor si fara vreo durere, incorsetare, limitare
de niciun fel.
Am atasat si o poza mai jos(ce-i drept nu este prea calitativa)
insa e o mica farama de amintire a ceea ce a fost
trairea sentimentului de libertate a sufletului in miezul
naturii (ce merita retrait).




miercuri, 1 ianuarie 2014

2014!La multi ani!

Iata ca a mai trecut un an din existenta noastra!
Fie ca noul an sa fie cel mai bun an din cate am avut!
Am intrat cu veselie in noul an si sper
ca asa sa ma manifest in tot anul!
Anul 2013 a fost un an provocator in care am sustras multe
multe invataminte si de aceea m-am decis sa scriu pe acest blog!
In noul an am intrat cu obiective sanatoase si
sper eu, realizabile.
Cea mai frumoasa lectie a anului 2013:
am gasit in mine forta de a merge mai departe
peste toate obstacolele si mai ales am realizat ca
starea de bine si fericirea este atunci cand
iubesti viata si persoanele de langa tine
si nu pui la suflet micile evenimente
,,insuportabile,,.
Hai sa ne auzim in noul an cu multa voiosenie,
sanatate si iubire!
Promit sa scriu mai des aici!