miercuri, 20 august 2014

A doua luna de sarcina-februarie 2014

Si ca sa incep luna in forta am aflat de veste chiar pe 1 februarie.

Am luat un test de sarcina, mai mult de distractie, crezand ca 1% sunt sansele de a fi insarcinata.
Nici nu mai stiam cum arata si cum se foloseste.Am folosit unul acum multi ani.
Ceea ce m-a pus pe ganduri au fost starile de greata, pe care nu imi amintesc sa le fi experimentat vreodata si mai ales sentimentul ca ,,ceva,, se intampla cu mine.

Ciudat dar...adevarat :D am facut testul nu acasa ci in toaleta de la sala de fitness.
Am aplicat cateva picaturi de urina...na asta e...asta este testul :)) si am zis sa il inchid, sa nu stau sa ma uit fix cand se coloreaza intr-o liniuta sau doua.In acest timp ma uitam pe prospect sa vad cam cat trebuie sa treaca pana apare marele rezultat.Cred ca zicea ceva de 5 minute.Nici nu au trecut 5 minute si am zis sa vad care e treaba.Mai devreme(cand am cumparat testul) credeam ca sansele sunt de 1% iar cu un minut inainte sa il deschid incepuse sa creasca procentajul vertiginos.Nu mai trebuia decat sa vad ca deja stiam care e rezultatul in sinea mea.

In momentul in care am deschis si am vazut doua liniute am simtit ceva ce cu greu se poate descrie in cuvinte.Suna ca un cliseu insa chiar asa este:NU SE POATE DESCRIE!
Inima batea foarte tare, ma luase usor cu ameteala, transpiratie si cel mai incredibil lucru este ca INSTANTANEU am simtit cum m-am legat de micul locatar ce isi gasise loc la mine in pantece.
Am simtit o dragoste imensa indreptata direct catre el, intro secunda practic l-am vazut pe el si intreaga lui viata ca mai apoi in urmatoarea secunda sa uit totul si sa raman doar cu emotia ca intro zi o sa fiu mama.
Ce a urmat dupa?O stare de euforie totala-practic nu puteam sa gandesc nimic-pur si simplu simteam, traiam starea.Parca eram drogata.Niciodata nu experimentasem un asemenea sentiment.
Imi era practic greu sa gandesc, sa constientizez, sa leg doua cuvinte.
Dupa ce am stat in aceasta stare cam o ora(apropo...eram pe banda de alergat, mergeam pur si simplu, hipnotizata cu privirea inainte)-abia mi-am amintit ca trebuie sa mai afle cineva de aceasta veste.
Viitorul tatic!!!

Viitorul tatic-care a aflat vestea seara si bineinteles nu i-a venit sa creada.Parca nu era sigur ca este chiar adevarat-credea ca am gasit testul sau mi l-a dat cineva!Iar eu nu puteam decat sa ma amuz.
Intrun fel, am inceput sa ma indoiesc si eu de eficacitatea testului si am zis sa cumpar atltul...dar asta s-a intamplat dupa doua saptamani!

Din pacate doar primele zile de la aflarea vestii au fost placute, emotionante pentru noi.
Dupa aceste zile am inceput sa ma simt din ce in ce mai rau, mai tematoare, obosita.
Nu ma simteam rau doar fizic ci si psihic.Eram intr-o stare stresanta.
Ma angajasem chiar de cateva zile intrun loc in care efortul fizic era la ordinea zilei, stresul acomodarii era prezent.Iar pe langa asta, incepusem sa caut informatii despre sarcina:ce analize trebuie sa fac, ecografii si mai ales care ar fi problemele ce pot aparea in primul trimestru de sarcina.
Am citit mult(poate prea mult) despre ce probleme pot aparea in primul trimestru.Iar cea mai mare problema mi se parea avortul spontan ce ...pur si simplu....se intampla...pana la 12 saptamani frecvent.Nu am fost niciodata de acord cu avortul-sub nicio forma si in nicio situatie. Ma refer la avortul din initiativa.Nu m-am vazut, nu ma vad si nici nu ma voi vedea vreodata in starea aceasta:sa avortez din diverse motive.Insa avortul spontan era altceva: cica daca s-au combinat prost cromozomii, daca are defecte majore ce se dovedesc mai tarziu incompatibile cu viata...se autoelimina.Mi se pare foarte trist.
Iata aici un interviu interesant despre avort>
 http://www.altermedia.info/romania/2007/03/28/sarcina-este-un-eveniment-care-iti-schimba-viata/

O data cu trecerea timpului, starea de rau, oboseala, greata, dureri de burta- s-au accentuat.
A trebuit sa renunt la locul de munca pentru ca nu mai faceam fata presiunii:era solicitant efortul fizic si am zis decat sa pierd sarcina mai bine pierd un loc de munca.Daca nu ma simteam atat de rau nu cred ca abandonam dar asa a fost sa fie.Cand am plecat chiar am simtit o eliberare de pe inima.Am putut sa ma odihnesc cat doresc, sa dorm mai mult si sa imi spun in ordine planurile pe mai departe.

Am facut o prima ecografie  pe 22 februarie cu mareeee infrigurare, ingrijorare si apasare.
Cu o seara inainte daca am putut sa dorm doua ore-cred ca este mult.Principala grija era sa nu fie o sarcina extrauterina, mai ales ca ma gandeam cu groaza la ce ma asteapta si mai ales imi doream ca acest embrion sa creasca, sa devina fat, mai apoi un copil, sa supravietuiasca.
Prima intrebare a fost:Este in uter???Nici nu aveam curaj sa ma uit pe ecograful ala(oricum nu intelegeam prea multe).Mi-a zis foooooarte calm ca este sarcina si ca este in uter, un embrion aparent unic.Ma cam luase tremuriciul de teama, de bucurie.Imi si aratase pe ecograf cum se vede insa nu prea am inteles.Este foarte mic.Si la starea mea sincer, nu ma puteam concentra prea mult sa imi dau seama ce se intrevede.Eram fericita ca este in uter, asta insemnand va sunt sanse ca sarcina sa fie in regula pe mai departe.Mai jos este prima poza a puiului:



In perioada aceasta pot sa spun ca am avut diverse pofte catre alimente sarate, acre.Mi-am preparat toate felurile de ciorbe.Pofte de dulce nu prea am avut.
Din pacate greturile erau destul de persistente si mai ales oboseala nu ma lasa sa fac chiar orice vreau.Energia mea era diminuata foarte mult.In loc sa ma ingras chiar am slabit vreo 2-3kg.

Trebuia sa fac mai departe  niste analize mai amanuntite si mai ales sa imi gasesc un doctor cu care sa nasc.Bineinteles, asta a necesitat si mai multa energie din partea mea si mai mult stres mai ales ca eu sunt o fricoasa de spitale, medici, injectii si tot arsenalul.Dar despre toate acestea...in a treia luna de sarcina!


Iata ce silueta aveam in a doua luna de sarcina:

marți, 15 iulie 2014

Prima luna de sarcina-ianuarie 2014

De fapt toata luna ianuarie nu am stiut nicio clipa ca sunt insarcinata.
Mai sus este o poza facuta chiar de Revelion.

Ciudat este ca la cumpana dintre ani mi-am pus o dorinta arzatoare si anume: de a avea un copil.Fara insa sa fiu foarte sigura de acest lucru.

As vrea sa trec in revista niste date, pe care le-am calculat de curiozitate si iata ce am aflat:

-am ramas gravida la aproape 3000 de zile dupa ce ne-am cunoscut
-am ramas gravida la foarte aproape 1000 de zile dupa ce ne-am casatorit

Simptomele sarcinii au inceput sa apara timid cam dupa jumatatea lunii exprimate prin:
-greturi(mai ales seara)
-sanii umflati(senzatie de greutate in ei), usor crescuti
-dureri ca la menstruatie
-oboseala, stari de rau
-si daca sa poate numi simptom: premonitia cum ca as fi insarcinata insa nu datorata
starilor de rau si greturi ci pur si simplu asta imi spune ceva din interiorul meu.
 -pofte neobisnuite catre alimente sarate si acre.Prima pofta ciudata a fost cand eram intrun local cu mancaruri gatite si mirosea puternic a toate bunatatile.Atunci mi s-a facut o pofta teribila de chiftele.Eu daca am mancat o data la multi  ani cateva chiftele e mult.Chiar mi s-a parut ciudat sa am pofta de ceva care chiar nu imi place.
-intarziere menstruatie(insa acest lucru nu m-a alarmat deoarece eu eram f obisnuita cu intarzierile-vezi postul ,,Inainte de sarcina,,)

La jumatatea lunii am fost doua zile intro expeditie prin munti catre Lacul Sfanta Ana.
A fost plin de peripetii, ratacind drumul oarecum, dorind sa il scurtam am ajuns prin niste drumuri neasfaltate.
Mai sus eram la Vulcanii Noroiosi unde era o pustietate totala.M-a impresionat peisajul si sper sa mai revin.Dupa ce am plecat din Vulcanii Noroiosi destinatia era statiunea Lepsa din Vrancea insa am preferat sa scurtam drumul printre munti.Ce am vazut pe acolo:drumuri neasfaltate, cu multi bolovani si pietre, oamenii si casele foarte saracaciosi, peisajul salbatic de-a dreptul.Pe la jumatatea drumului ne-am razgandit si am hotarat sa o luam prin civilizatie si am cotit spre Focsani.

Intrun final am ajuns la Lepsa foarte tarziu iar a doua zi am vizitat Cascada Putna.

 Imi amintesc ca era o dimineata de ianuarie linistita, foarte insorita si am ajuns la Cascada Putna dupa 10 ani diferenta.Acum parea mai linistita.Nu era nimeni pe acolo si drept urmare, mi-am luat ragaz mult timp sa o contemplez.Cel mai mult imi plac cascadele desi imi este oarecum frica de apa.

Aici era deja gravida insa eu habar nu aveam ce starea in care ma aflam.
Cand ma aflam la Cascada Putna chiar m-a strafulgerat un gand ciudat :
,,Ce ar fi sa fiu gravida?,, Nu stiu de unde a venit dar asa repede cum a venit a si fugit
si nu am stat sa analizez sau sa gandesc mai departe.

Am ajuns pana la urma si la Lacul Sfanta Ana si chiar m-am simtit minunat.
Lacul era complet inghetat iar daca strigai se auzea un ecou interesant.Nu ma asteptam sa imi placa asa de mult un lac insa acesta a fost chiar deosebit.Am invadat pe lacul inghetat si m-am dat pe gheata ca la un adevarat patinoar.


....Luna s-a scurs si nu stiam ca port un pantece o fiinta a carei inima deja incepuse sa bata :)




marți, 17 iunie 2014

Inainte de sarcina

Voi incepe prin a spune ca inainte de sarcina am avut vise(cam cu un an inainte) in care se ilustra cel mai frumos vis al unei femeie:ca devin mama.Bineinteles visele sunt ciudate, ilogice si cateodata sunt cosmaruri, care uneori se mai repeta.

Despre vise: am visat ca sunt gravida, ba cu fata, ba cu baiat, ca nasc, ca am nascut, ca il tin in brate, ca il pierd, ca mi l-a furat cineva, tot felul.Pot spune ca am visat de multe ori acest lucru iar uneori ma baga la idei.

Despre dorinta:
-dorinta a a avea un copil a existat insa intotdeauna insotita de o frica incontrolabila cum ca nu as fi pregatita financiar, fizic, mental si emotional pentru acest eveniment.
-persoana cu care sa implinesc acest vis : a existat insa, la fel, parea nepregatita pentru acest eveniment, dupa parerea mea

Despre familie:-mama mea a murit cand aveam 10 ani-dupa 17 ani de la moartea ei nici acum nu sunt vindecata complet(poate ca niciodata nu voi fi).Poti sa strigi durerea in gura mare-degeaba!, iti dai seama doar cu trecerea timpului ca vindecarea sufletului vine doar daca te ajuti singur.Si inveti cea mai grea lectie:nimic nu iti poate inlocui niciodata dragostea de mama desi o cauti disperat in orice si oricine.Nici nu vreau sa ma gandesc la cei care cresc fara parinti de la nastere:cata durere poate sa indure de mici.
Ciudat este ca am ramas gravida chiar la varsta cand mama mea a ramas gravida.Mereu am avut o presimtire cum ca la aceasta varsta de 27 de ani:ceva se va intampla in viata mea...Chiar era o presimtire ,,insistenta,, pot afirma ca plana asupra mintii mele inca de mic copil.
-tatal meu nu a inlocuit niciodata dragostea de mama, nici nu avea cum, barbatii sunt altfel insa am apreciat in sinea mea ca a fost mereu acolo alaturi
-poate daca aveam frati sau surori era mai bine si mi-ar fi placut foarte mult sa am insa nu a fost sa fie.

Despre corpul meu:-intotdeauna am fost o persoana mai sensibila insa cred ca mai mult imaginar decat real.Mi-am dat seama, mai ales in ultima vreme ca gandurile chiar influenteaza corpul, intr-o masura in care poate surprinde si oamenii de stiinta care stiu mai multe ca mine.
-in ultimii patru ani am suferit fizic de niste dureri la nivelul stomacului, bilei, ovarelor-practic tot abdomenul fara un diagnostic clar cum ca as avea ceva realmente, doar o gastrita
-din pacate nici azi nu am aflat cauza reala a acestor dureri insa o idee cat de cat am reusit sa imi formez.Cel mai probabil stresul este cauza principala, alaturi de alte cauze.
-in urma acestor dureri am incercat sa tin o cura de dezintoxificare a organismului, care tinuta dupa ureche, ilogica a dus intr-un final la nereusita.Eram mult mai rau decat la inceput.
-am renuntat la produse de origine animala devenind vegetariana, apoi vegana, ca intr-un final sa consum doar fructe, legume, verdeturi, nuci, seminte crude.Insa aceste perioade lungi erau insotite si de perioade in care mai ,,scapam,, in alimentatia normala-asta la insistentele celor din jur si la spaima din ce in ce mai mare ca slabesc foarte mult.Pot afirma ca erau perioade in care ma simteam mai bine cand mancam mai mult natural insa traiam practic intrun stres maxim ca nu pot fi la fel ca ceilalti si mai ales ca toata lumea imi zicea ca arata ingrozitor de slaba.Asta era lucrul care ma deranja cel mai mult slabitul-desi durerile se ameliorau.As putea sa continui insa imi amintesc ca intrasem intr-o faza destul de ciudata(si prefer sa nu mai intru in detalii), poate ca eram aproape de anorexie, bulimie, nici nu stiu.Insa credeam cu tarie ca alimentatia este cauza durerilor.Iar aceasta credinta nu s-a schimbat peste noapte.Am inteles cu timpul, ca poate si altele sunt cauzele pentru dureri si am incercat sa mai repar ce poate fi reparat.
-in urma acestei ,,cure,, am slabit foarte mult:initial aveam 56-57 kile cam in cativa ani sa ajung la...38 de kilograme si o anemie severa.Un alt simptom a fost lipsa menstruatiei.Pur si simplu s-a oprit!Si nu o luna doua!Pentru o femeie sa slabeasca foarte mult duce la micsorarea sanilor, formelor feminine iar lipsa menstruatiei pe langa acestea nu face decat sa completeze un tablou oribil, mai ales la o varsta tanara.
-este foarte dureroasa povestea asta pentru mine si prefer sa o inchei printr-o concluzie:Nu cred ca alimentele naturale iti dauneaza insa pentru a tine o cura de dezintoxicare trebuie sa fii supravegheat si foarte pregatit.Cauzele bolilor de ordin fizic cred ca isi au originea in ganduri si emotii negative, care nexprimate se sedimenteaza intr-un organ mai sensibil si incepe sa il macine.Ce mi s-a intamplat a fost o lectie dura, un semnal ca trebuie sa schimb ceva la viata asta.Nu lucruri marete-pentru ca oricum eram secata de orice energie, ci sa fac lucruri mici dar sigure.Si in primul rand sa ma accept exact asa cum sunt.
-am renuntat la aceasta dieta in urma cu un an treptat iar fizic si mental ma simteam din ce in ce mai ok, menstruatia revenind iar organismul recapatandu-si forma initiala.Am inceput sa mananc normal, sa iau vitamine, sa imi recapat puterile de a merge din nou la sala de fitness.

Despre sufletul meu:schimbarile din exterior s-au reflectat in interior creand transformari ce si-au pus amprenta asupra maturizarii.Viziunea despre anumite persoane si intamplari s-a schimbat, dar mai ales viziunea despre mine insami.Toleranta, intelegerea, iubirea, pacea, iertarea au luat usor locul in sufletul meu iar aceste sentimente m-au intarit si m-au linistit.Doar asa am putut vedea cat de cat lumina de la capatul tunelului.Atitudinea pozitiva a fost o schimbare majora ce mi-a adus doar beneficii, desi nu pot afirma cu tarie ca a fost in totalitate o atitudine pozitiva(mai am de lucrat).


In aproape un an de zile am reusit sa revin la greutatea de altadata si la un tonus ce mi-au creat o stare de bine general dar si mai multa incredere in mine.
Am atasat o poza cu diferenta.
Privind in trecut inca nu pot sa cred cum ajunsesem sa arat in perioada respectiva.Nu-mi place deloc ce vad desi atunci eram oarecum obisnuita.





Mai jos un clip reprezentativ ce reprezinta momentul intalnirii ovulului cu spermatozoidul intrun mediu de laborator:



joi, 20 martie 2014

Transformari

Nu am mai scris de ceva timp desi o mie de ganduri si idei ma bantuiau
(mai ales inainte sa adorm, in fiecare seara, ceva mai puternic decat
orice vointa si ratiune ma indemna sa scriu, sa scriu, sa scriu).
Astazi vreau sa trec in revista(in blog, mai bine zis)o idee la care nutresc de cateva luni
si pe care vreau sa o sintetizez in cateva fraze la care as vrea sa revin peste ani
si ani(sa vad daca mai e valabila-desi daca te uiti la viata unui om-cate ganduri
si dorinte contradictorii de-a lungul vietii-te inspaimanti si a-i crede ca respectivul este
...cam nebun.Noroc ca toate aceste contradictii se succed pe un fir destul de lent
si rabdator numit fir temporal).
Hai ca am facut prea multe paranteze!
Ideea de baza este ca odata cu varsta in viata unui om se succed mai multe
etape sau episoade(desi episoade imi place cum suna nu prea se potriveste cu ideea
deoarece ,,episod,, imi inspira ceva f scurt-scurt care se intampla intr-un pasaj temporal
necuprinzator).
Etapele sunt acele perioade de timp in care trecem prin anumite intamplari\evenimente\,
intalnim anumite persoane si avem o anumita conceptie despre viata\persoanele din
jurul nostru si evenimentele prin care trecem.
Privind in trecut, la o anumita etapa din viata, nemaifiind asa de implicat, realizezi
ca esti departe si poti privi cu detasare si limpezime tot prin ce ai trecut.

Poate ca sunt inca prea mica sa afirm ca am trecut prin multe etape si ca am o vasta experienta
insa pot spune ca am trecut prin multe etape care m-au maturizat,  m-au
captivat, m-au transformat in omul care sunt astazi.
Privind inapoi cu nostalgie la unele etape, poate ca imi doream sa ma intorc la unele momente
sau persoane din trecut.De exemplu: balurile din liceu:erau niste momente de emotie la vremea aceea,
pentru care ma pregateam fizic si emotional cu mult timp inainte.Imi placea sa dansez cu cine
imi placea, sa simt emotia aceea impreuna cu prietenii din liceu, sa ma indragostesc, sa simt
primii fiori ai dragostei...Ok,asta la varsta de 16-17 ani!Apoi...pe la vreo 21 de ani ne-am reunit
fostii colegi din liceu si am mers la un bal al bobocilor in fostul liceu.M-am simtit bine alaturi de fostii colegi dar ajunsesem la concluzia ca mai bine ne intalneam noi separat, intro alta locatie.Ma simteam aiurea printre atatia copii si parca mai aveam reminescente din liceu(cum ca as mai vrea sa traiesc fiorii aceia ai primei iubiri, sa-mi iau inima in dinti si sa invit la dans primul baiat care-mi iese in cale).Insa mi-am dat seama ca sunt la o alta etapa a vietii mele si traiesc cu intensitate alte sentimente si dorinte.Mi-am dat seama
ca acela este momentul lor, al elevilor de acolo, ce merita trait de ei iar eu...sa imi vad mai departe de etapa in care ma aflu.

Concluzia:fiecare etapa a vietii trebuie traita la varsta potrivita.
Acum, la 27 de ani..sunt intr-o etapa a vietii care necesita multa atentie si grija.
Dar despre asta voi vorbi intr-un episod urmator.


miercuri, 8 ianuarie 2014

Spre Cascada Urlatoarea

Catre Cascada Urlatoarea
Nu am fost de prea multe ori la munte iarna.Sau
mai bine zis nu am fost decat o data.O zi.Mi s-a
parut frumos dar foarte frig.Bineinteles ca
picioarele mi-au inghetat complet(am probleme
cu circulatia periferica) dar asta nu m-a impiedicat
sa urc pana la 2000 metri cu telescaunul de unde
se intrezarea un peisaj superb.Dar asta se intampla
acum cativa ani.
De curand mi-am purtat pasii la miez de decembrie
pe carari de munte.O chemare din varf de munte,
cu oxigen proaspat, aer taios si soare mai luminos
si clar ma apasa de ceva vreme in a o urma fara
sa imi pese ca mi se poate intampla altceva mai
frumos decat un refresh la trup, minte si suflet.
Drept urmare, am pornit in miez de iarna la munte.
Am sa trec peste partea cu traficul aglomerat(nu e
o idee prea buna sa pleci la mijlocul saptamanii
dimineata din capitala)si am sa ma rezum la intamplarea
extatica(imi place cum suna)ce a urmat cand mi-am
introdus corpisorul firav(suna ciudat dar exact asa era)
in miez de padure cu aer tare de munte.
Dupa ce am dormit un ceas am plecat spre Cascada Urlatoarea
din Busteni.Era vreme urata pe munte drept urmare am ales
sa hoinarim prin padure spre necunoscut.Cand am vazut si un
indicator care ne trimitea catre cascada(in 30 minute) am zis
cu atat mai bine.
Drumul catre cascada a inceput anevoios iar strabaterea padurii
parea destul de periculoasa fiind semnalizata de cateva ori cu
atentie ursi,, ilustrand in imagine un urs destul de fioros.
Eu aveam in minte posibilitatea intalnirii cu un urs dar vazand
aceasta semnalizare "posibilitatea" s-a extins intrun adevarat scenariu
horror ce pulsa in mintea mea de fiecare data cand auzeam un sunet
mai ciudat prin padure.Odata ce inaintam prin padure si nu mai
vorbeam, scartaitul cizmelor in zapada era singurul sunet ce se
auzea alaturi de sunete indepartate, infundate de pasari .La un
moment dat ma opream (nu pentru ca oboseam de urcat atat
desi era obositor) sa ascult putin tacerea naturii.Cand te opreai
auzeai respiratia asa puternica de parca era un vulcan gata sa
erupa(mai ales ca scoteai aburi pe gura).Imi pulsau tamplele,
respiram aer tare de munte si simteam corpul incins dupa atata
urcat.Urcatul mi s-a parut o provocare labirintica si usor primejdioasa.
La un moment dat chiar oboseau picioarele dar cu cat ma
impulsionam mai mult si ziceam ca pot parca prindeam
mai multa forta si energie.O energie calda in care nu mai
simti vreo durere sau neputinta, mobilizanu-te sa cuceresti
muntii la propriu si figurat, sa iesi din confortul propriului
corp si sa simti ca respiri si te hranesti cu aceea forta din tine
care e mai puternica decat orice alt stimulent extern.Suna
ciudat ca "te hranesti cu o forta ce izvoraste din tine" dar
chiar asa simteam si mai ales ma bucuram extrem de mult
pentru ca energia asta o simt foarte rar.
Era cam aproape de inserare iar pe masura ce inaintam in
padurea de brazi lumina se cam pierdea iar asta ne
propulsa sa mergem mai repede, sa nu ne prinda
intunericul in mijlocul salbaticiei.
Urcand tot mai mult se facea tot mai liniste si intuneric
iar asta ma fascina dar ma si nelinistea.In linistea asta
se auzi un scartait puternic de lemn.Initial nu am stiut
ce poate "emana" acest sunet ascutit dar ma aratam destul de
intrigata cautand cu privirea ce ar putea fi.Apropriindu-ma tot
mai mult de sursa ce emana sunetul am zarit un copac foarte
inalt(dar foarte inalt,nici nu stiu ce era macar) care era practic
gata sa se rupa.Cand vantul batea se balansa si scartaia destul
de puternic iar in linistea padurii sunetul scartaitului era cu atat
mai pronuntat.Scenariul era si mai infricosator cu cat in jur
erau deja cazuti la pamant alti copaci in aceleasi circumstante
de rupere.Cand am trecut prin jurul lui ma gandeam pe ce parte
a lui sa o apuc(in cazul in care ar fi cazut sa ma pozitionez pe
partea opusa)si bineinteles pe oricare parte ma pozitionam aveam
impresia clara ca ma aflu pe directia nepotrivita.
Dupa un drum indelungat prin padure am ajuns la Cascada Urlatoarea.
O traire incredibila se amplifica pe masura ce ma apropiam de
perdeaua vibranta de apa.Chiar isi merita numele de "urlatoarea".
Era inconjurata de multa zapada , gheata si turturi iar primul impuls a
fost sa ma apropi cat mai mult de ea.Asta am si facut.M-am apropiat
urcandu-ma pe niste stanci.Eram la cateva palme de ea iar atunci ceva
magic s-a intamplat.Ceva magic s-a intamplat cu timpul.Ca o iluzie optica
a curgerii timpului.Parca ma situam la granita dintre doua timpuri:
unul care se scurgea cu o viteza incredibila(valtoarea curgerii apei)
iar altul care te omora cu ticaitul lui lent si greoi(stancile de milioane
de ani prin care isi croise scurgerea cascada).Parca eram liantul
celor doua timpuri cu privirea si mintea mea, dorind sa-mi las
prada fiinta mea unuia dintre ele insa exact in momentul cedarii
celalalt venea sa ma rapeasca.
Privind cand pe una cand pe cealalta aveai impresia
ca ameteai si toate gandurile privind logica si masuratorile fizice
se descompun intro traire incredibila pe care ti-e dor
sa o retraiesti, dar pe care o uiti imediat iar cand o redescoperi o
traiesti la aceeasi intensitate, ca un copil, care experimenteaza
pentru prima oara un lucru.Voiam sa inregistrez undeva trairea
respectiva si sa o iau cu mine, iar atunci cand viata mi se pare
anosta si fara sens sa dau replay la sentimentul acela, sa ma
hranesc pentru cateva minute cu el.
Chiar daca era iarna imi doream sa intru in cascada pentru o
experienta cu adevarat unica si memorabila.Eram in stare
insa m-am gandit ca e destul de mers pana la locul de cazare
iar barbatul meu cu siguranta nu o sa ma lase sa fac asa ceva.
Poate ca am renuntat, mai mult sa nu il sperii pe el cu nebunia mea.
Poate ca mi-a fost putin teama si de faptul ca era multa zapada si
gheata pe langa, obstructionand astfel perceptia mea asupra
adancimii apei(imi este frica de apa adanca-nu stiu sa inot).
Am privit cascada frontal, lasandu-ma izbita de aburul rece
si puternic, inspirand profund vaporii din aer.
M-am intors mai apoi cu spatele la ea si am lasat
capul usor aplecat pe spate, privind-o de sus!
Un sentiment realmente unic!Acelasi pe care l-am avut la
Cascada Balea facand acelasi lucru, din aceeasi pozitie.
Atunci mi-am zis.CLAR!Eu trebuie sa vizitez toate cascadele lumii
pentru ca in ele salasluieste o energie vie de care are nevoie trupul, mintea
si sufletul meu.Am plecat zbierand de placere(era ciudat....sa poti urla
in orice fel, sa iti auzi ecoul si sa nu fie tipenie de om care sa se uite
ciudat la tine si sa iti zica ori sa taci ori sa vorbesti mai incet).
Am avut sentimentul de libertate a sufletului si mintii
tradus printr-o eliberare totala de orice fel de gand si
concentrare a trairii respective, a simtirii trupului
cat mai usor si fara vreo durere, incorsetare, limitare
de niciun fel.
Am atasat si o poza mai jos(ce-i drept nu este prea calitativa)
insa e o mica farama de amintire a ceea ce a fost
trairea sentimentului de libertate a sufletului in miezul
naturii (ce merita retrait).




miercuri, 1 ianuarie 2014

2014!La multi ani!

Iata ca a mai trecut un an din existenta noastra!
Fie ca noul an sa fie cel mai bun an din cate am avut!
Am intrat cu veselie in noul an si sper
ca asa sa ma manifest in tot anul!
Anul 2013 a fost un an provocator in care am sustras multe
multe invataminte si de aceea m-am decis sa scriu pe acest blog!
In noul an am intrat cu obiective sanatoase si
sper eu, realizabile.
Cea mai frumoasa lectie a anului 2013:
am gasit in mine forta de a merge mai departe
peste toate obstacolele si mai ales am realizat ca
starea de bine si fericirea este atunci cand
iubesti viata si persoanele de langa tine
si nu pui la suflet micile evenimente
,,insuportabile,,.
Hai sa ne auzim in noul an cu multa voiosenie,
sanatate si iubire!
Promit sa scriu mai des aici!